Petrache Lupu

Petrache Lupu este legat intru toate de Maglavit. Cine a auzit de Maglavit a auzit cu siguranta si de Petrache Lupu, iar acela care a auzit de Petrache Lupu a auzit cu siguranta si de Maglavit. Povestea de la Maglavit o cred multi. Foarte pe scurt, aceasta este urmatoarea: era zi de vineri, 31 mai 1935, cand Petre Lupu (17 ani) era pe camp, cu oile.

Acesta avea anumite deficiente inca din nastere, mai ales in ceea ce priveste vorbitul. Acesta L-ar fi vazut pe Dumnezeu, ca un “mos”, langa o salcie. I-a spus ciobanului ca oamenii trebuie sa se pocaiasca, si ca el trebuie sa transmita mesajul preotului din sat. Viziunea s-a repetat timp de trei ori, in trei vineri consecutive. Din acel moment, viata ciobanului si a comunei avea sa fie alta. Mii de oameni au venit in pelerinaj la Maglavit. Ologii aruncau carjele, orbii isi recapatau vederea, oamenii muti incepeau sa vorbeasca, etc.

Petrache Lupu

Petrache Lupu a trait intre 14 octombrie 1907 si 14 decembrie 1994. Petrache Lupu a trait aproape 90 de ani. Se spune ca pe vremea comunistilor ar fi fost saltat de multe ori. Fostul cioban a fost privit de oameni ca un trimis al Domnului. Desi Biserica Ortodoxa a ramas circumspecta cu privire la povestea lui Petrache, Satenii au reusit sa construiasca o manastire pe locul unde Petrache ar fi avut viziunile.

Petrache Lupu si Minunea de la Maglavit

Comuna Maglavit e situata in Oltenia, intre Calafat si Cetate, in dreptul cotiturei pe care o face Dunarea inainte de a se indrepta spre Calafat. Comuna are peste 5.000 de suflete si e situata la vreo 4 kilometri de malul Dunarii. Intre fluviu si Maglavit e lunca, teren inundabil, acoperit cu nisip si padure tanara de salcami, care au fost taiati ramanand buturugile si lastari.

In anul 1907, la 14 octombrie se naste Petre, fiul lui Gheorghe Preda Lupu, locuitor sarac din Maglavit. De mic ramanand fara tata, a trait nenorocit langa o mama care il iubea putin. in urma unei boli, varsatul, ramase surd si mut, si traia ascultator si bland in casa unui tata vitreg, plin de rautate, care ii dadea, cu multa parere de rau, o bucata de mamaliga. Cand s-a facut ceva mai mare muncea la plugarie alaturi de tatal sau vitreg; mai tarziu, pus sa pazeasca vitele satenilor, simbria ce o lua intra tot in chimirul acestuia. Vitele insa au fost mai blande cu bietul Petrache caci il fa ceau sa uite rautatea oamenilor, de aceia el le iubea mult. Cand vedea pe cineva ca da in o vita, i se umpleau ochii de lacrami si dupa ce proprietarul ei isi potolea furia, Petrache se ducea si mangaia locul lovit de biciu sau de ciomag.

Mai in urma si-a facut o stana pentru oile satenilor si si-a injghebat o mica gospodarie. S-a casatorit cu o femeie saraca dar intelegatoare si gospodina. Au impreuna un copil. Petrache Lupu este un om cinstit cum rar se mai ga seste altul. Cand uneori in turma lui intra o oaie straina nu are astampar pana ce nu da de pagubas. Inapoiaza banii gasiti si sileste pe altii sa faca la fel. Astfel cand a gasit zece mii de lei (bani mari la acea vreme) i-a dus stapanului. Iarna, tatal sau vitreg, ca sa se incalzeasca, fura crucile din cimitir, si facea foc cu ele. Petrache plangea si tremura de mahnire, departe de foc, sa nu-l ajunga caldura si nici lumina lemnului mortilor. Cand au dormit cu totii, a luat crucile si le-a dus in cimitir, infigandu-le la fiecare din mormintele de unde fusesera luate.


“De ce iei umbra mortilor, taticule? Lasa crucile acolo, saracii, sa le tina umbra!” zicea Petrache Lupu. Cinstit si credincios ajunsese Petrache Lupu la varsta de 29 ani. Fusese reformat din armata pentru “debilitate mintala” si greutate in vorbire. In ziua de 31 mai 1935, era intr-o vineri, trecand Petrache Lupu in dreptul a trei buturugi din padure, i-a iesit in cale “un mos” cu barba alba si lunga pana la brau, mustati foarte lungi si impreunate cu barba. In loc de imbra caminte avea peste tot numai par alb ca matasea, care ii acoperea corpul pana jos la degetele picioarelor, ca un fel de sarica ciobaneasca. Sta in aer, la vreo doua palme de pamant. De la el venea un miros asa de frumos cum nu se intalneste la nici o floare de camp sau gradina – ceva care aduce cu mirosul de smirna. Mosul i-a spus: “Nu-ti fie frica. Sa te duci sa spui la lume, la parintele, la primarie si la bise rica, ca daca oamenii nu se potolesc, daca nu tin sarbatorile, daca nu se lasa de rele si daca nu vin la biserica, atunci, foc, atunci le rup muncile.”